{gallery}Biserica/2015/2015_01_25_Hramul_la_Traunreut,single=Slujire_arhiereascin_parohia din Traunreut.jpg{/gallery}În zilele de 24 şi 25 ianuarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim a făcut o vizită canonică şi a slujit în Parohia din Traunreut, cu prilejul hramului, „Sfinţii trei Ierarhi”, sărbătorit anticipat. Astfel în seara zilei de 24 ianuarie, IPS Sa a săvârşit împreună cu PC Părinte Paroh Constantin Bartok slujba Sfântului Maslu, la care au participat mulți credincioşi ai parohiei.
La sfârşitul slujbei, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învăţătură, după care a urmat o „Seară duhovnicească”, în cadrul căreia IPS Sa s-a întreţinut cu cei prezenţi, răspunzând la întrebările puse.
A doua zi, duminică, 25 ianuarie, în Parohia Traunreut s-a săvârşit Sf. Liturghie arhierească. Din soborul slujitor au făcut parte: PC Părinte Constantin Bartok, PC Părinte Ioan Turcu (paroh la Waldkreiburg), PC Pr. Nistor (pensionar, în vizită la copii) şi Diac. Dumitru Dura, secretar eparhial. Pe lângă cei peste 150 de credincioşi, mulţi îmbrăcaţi în costume populare, au luat parte la slujbă şi Părintele Decan Hans Huber din decanatul catolic Baumburg, precum şi cei doi pastori ai Bisericii „Pauluskirche”, care pune la dispoziţia parohiei noastre lăcașul lor de cult, precum şi domnul Siegfried Walch, prefectul Regiunii Transtein.
În cuvântul său, ierarhul locului a explicat Evanghelia zilei, a vameşului Zaheu şi a chemat pe toţi la convertirea la Hristos după exemplul vameşului. La sfârşit au adresat cuvinte de salut Domnul Prefect Walch şi Pastorul Stefan Hradetzky, de la Biserica Evanghelică „Pauluskirch”. A urmat o frumoasă Agapă oferită de parohie tuturor celor prezenţi. Buna dispoziţie a fost întreţinută de cântări religioase si folclorice. Domnul Klaus Ritter, primar al oraşului Traunreut a salutat pe IPS Serafim şi comunitatea românească de aici care, animată de părintele paroh, participă activ la viaţa socială şi culturală a oraşului. Domnia sa a subliniat colaborarea excepţională a autorităţilor locale cu preotul Constantin Bartok şi şi-a exprimat sprijinul pentru construcţia unei biserici româneşti în oraş. Pentru a consemna vizita IPS Serafim în Traunreut, domnul primar a oferit Cartea de onoare a oraşului, pentru a semna in ea.