rusalii 2015

Pr. Constantin R. Bartok

De sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, parohia românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Traunreut a avut bucuria unui moment festiv, prilejuit de o ceremonie de împărtășanie specială, dedicată copiilor. Cuvintele lui Hristos „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19,14) este o poruncă pentru această comunitate de la poalele Alpilor.

 

Sărbătoarea a fost întâmpinată cu multă bucurie de cei 17  copii, cuprinşi între vârsta de 7 şi 12 ani, care au fost catehizaţi, spovediţi şi împărtăşiţi de către preot. Plini de emoţie sfântă, copiii îmbrăcaţi frumos şi-au îndreptat paşii în duminica Pogorârii Sfântului Duh spre biserică pentru a se spovedi şi împărtăşi cu Sf. Euharistie, Taine bisericeşti prin care creştinii se unesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos în vederea iertării păcatelor şi spre dobândirea vieţii de veci. Aşadar, după ce cu o zi înainte cu toţii s-au spovedit sincer şi cu mult folos, a urmat duminică împărtăşirea lor.

Ambele lucrări sacre au alcătuit împreună evenimentul plin de bucurie sfântă şi emoţie aleasă pentru toţi. Iar dacă până acum, aceşti copii erau împărtăşiţi săptămânal cu Sf. Împărtăşanie la Liturghia duminicală, acum, pentru prima dată, s-au mărturisit înainte de a se împărtăşi, lucru care se va repeta mereu de-acum înainte ori de câte ori vor dori să se împărtăşească.

Suntem convinşi că toţi copiii care s-au împărtăşit mai deosebit duminica  aceasta au simţit fiorul sacru al Sfintelor Taine bisericeşti şi nutrim nădejdea că vor fi credincioşi demni, buni şi evlavioşi ai Bisericii noastre ortodoxe apropiindu-se tot mai frecvent de Spovedanie şi Împărtăşanie spre buna lor creştere, spre înţelepciune şi viaţă curată, mărturisindu-l pe Iisus Hristos cu şi în toată viaţa lor.